Ie greu

E greu dom'le sa mananci naftalina cand te furnica stomacul. E greu sa te pastrezi lucid cand imaginatia zboara ca o pasare maiastra. E greu sa-ti bagi mintile in cap cand e de ajuns o urma de parfum, un gest si simti ca te lasa genunchii. Bine, ai mei ma lasa ca nu ma mai suporta, dar totusi....
Nu poti sa lasi imaginatia sa bata statistica, ai fi un bou. Sau vaca, in functie de caz. Uneori e greu sa-ti vezi de treaba ta cand te mistuie focurile iadului. Si parca, ca un facut, ai impresia ca iti scapa corpul de sub autocontrolul bine invatat si executat. Nici macar poker-face-ul nu te mai ajuta si-ti iesi din minti fara sa ai de ce, fara sa ai voie si fara nici macar sa fie cazul. Imaginatia face echipa grozava cu maruntaiele tale si te reduc la o varsta pe care o uitasei de mult, te inteapa si indeamna sa uiti de statistici, sa-ti bagi pula-n ea de luciditate, sa arati des'tu din mijloc constiintei si sa-ti lasi imbecilitatea sa-si satisfaca mofturile.
Nu cred ca suntem vreodata maturi suficient pentru a manca naftalina. Poate suntem macar ipocriti si lucizi si ne prefacem bine, ne repetam lipsa de aparare si artificiile cu asa un zel incat speram sa ne creada ceilalti. Si tragi cu dintii si cu ultimele puteri de speranta ca iti joci suficient de bine rolul ca celalalt sa nu observe ca toata apararea ta se reduce de fapt la statica lui. Sau ei. Si reusesti cumva sa-ti repeti obsesiv si constant ca totul trece, ca luciditatea te-a ajutat intotdeauna, ca focurile ard si lasa scrum in urma lor, ca nu esti vita si ca de data asta poti fenta abatorul. Desi te-ai desfata auzindu-ti sangele curgand din jugulara, te-ai tavali si ti-ai rascoli si cele mai ascunse maruntaie, te-ai taia si te-ai face singur carnati, toba, ...ce mai, the works. Pomana porcului. Si-apoi te trezesti si iti intalnesti scheletii din dulap, ii imbratisezi suav si-i lasi sa-ti explice de ce sunt mereu acolo pentru tine, de ce inca le lasi un raft sa bantuie in voie, de ce nu te-au ajutat niciodata maruntaiele, de ce linia dintre senzual si grotesc e asa de subtire si mai ales, de ce focul se opreste de obicei doar cand intalneste o prapastie. Si-atunci iti iei frumos scheletii de manutze, iti faci curaj si-ti scuipi in san, iti bagi capul in congelator si pleci navigand pe furtunile din sufletul tau, sperand la zile mai senine si ape mai calde. Si-ncerci sa omori si acea mica bucatica din tine care mai simte in pula mea ceva! Ca asta inseamna sa fi matur si responsabil. Si in tot acest proces, te chinui ca o furnica incercand sa cari prea multe si te apuca dracii pe faptul ca exista ala sau aia de ti-a trimis linistea la plimbare. Si iti doresti sa-i fiarba sangele la fel de tare si sa-i iasa pe nas existenta. Si realizezi ca pui paie pe un foc ce n-are voie sa arda. Si ajungi sa-ti doresti sa nu existe focul si tu sa ramai un biet naiv visator, un muritor cu ifose si imaginatie bogata. Preferi sa fi (cum dracu' s-o scrie) o laba trista si lucida. Si "ie" greu!  

Cu toti ne rugam la Sefu'. Vrem fie sanatate, fie avutie, fie fericire. Da' de dat inapoi cand? Il primim oare pe el? Acceptam ce ne da? Sau doar evitam elegant si cerem in continuare?

Oh what a heartache you turned out to be :)

Cum sti ca s-a terminat?

Uite asa simplu. Te uiti intr-o dimineata in oglinda si realizezi ca ai epuizat toate scuzele bine intentionate gandite sa ascunda lipsa de consideratie a celuilalt. In clipa aia scurta in care recunosti ca a te minti singur e de fapt un o lipsa de consideratie fata de tine insuti si fata de altii. Cand naivitatea adusa de sentimentele tale se spulbera si cand realitatea scoate in fata amalgamul de minciuni, dezinteres si rautati al celuilalt. Mai ales a celui/celei pe care-l vedeai si credeai mai presus de orice ar avea legatura cu ele. Si, fara sa vrei sau sa realizezi, te maturizezi. Si din acea secunda efemera incepi sa fi alt tu. Sigur, poti sa te mai ascunzi o perioada, sa incerci sa gasesti vinovati, sa alegi sa uiti clipa. Doar ca adevarul are un obicei de a iesi in fata si prea mult n-ai sa poti. La fel ca si cei care vad lumina si nu pot trai in intuneric, asa nici tu n-ai sa mai poti. Bine, asta plecand de la presupunerea ca ai ceva dotari la mansarda. Dupa mine, prostul cel mai prost e ala de se minte asa bine pe el insusi incat ajunge sa se creada :) Multe citate inteligente iti vor zice ca fericirea e numai in tine. Corect. Doar ca in tine inseamna minte si spirit, adica cap si suflet. M-am intrebat mai mereu daca e corect si bine “fericiti cei saraci cu duhul”. Noi tindem sa intelegem asta prin “fericiti cei prosti” si e gresit. Cred ca scos din context putem intelege ce vrem, insa nu trebuie sa fie si adevarat. Duhul.....asta e cheia sa intelegem. Duhul se refera la “duhul sfant” si nu la nivelul de inteligenta. Fericiti cei care trec pe langa suferinta fara sa sufere si sa se simta revoltati de nedreptate. Fericiti .....hmmmm. Depinde ce inseamna fericirea pentru tine. Si uite cum am pierdut sirul si m-am avantat pe terenul minat si stufos al definitiilor personale. Sa revenim. Citeam deunazi diverse texte ironice despre fostul/fosta si ce gandesc ei (si ce gandesc ele) dupa o despartire. In mare majoritate sunt declarate pamflet de catre autor. Altii le numesc frustrari. Indiferent cum s-ar numi, ele sunt caramizile pe care le caram din relatie in relatie, care ne aduc mereu in situatia de a fi cu sacul la spinare, de a ne scade sansele unei relatii frumoase doar pentru ca refuzam sa ne acceptam asa cum suntem si refuzam sa acceptam pe ceilalti. Toti ne investim partenerul cu calitati pe care nu le detine. Insa nu toti avem puterea de a recunoaste ca am facut-o atunci cand realizam adevarul. Si uite asa revim la ce am inceput si la ce am vrut de fapt sa zic. Sti cand s-a terminat in momentul in care reusesti sa te dezvolti sufleteste atat cat sa nu te mai poti minti singur. Si asta sta numai in puterea fiecaruia. Bilantul, prea putin important, vine cand te indrepti cu pasi repezi pe drumul catre garsoniera cu usa deasupra si sti ca nu mai ai cum sa amani intrevederea cu adevarul. Insa atunci nu poti schimba nimic si esti prea uzat pentru regrete. Le resimti, dar experienta iti spune ca-s degeaba, ca nu poti schimba nimic. Si ca daca n-ai facut-o cand trebuia, momentul a trecut si nu mai ai ce face. Eu cred ca asta face diferenta intre o viata traita frumos si una irosita (doar punctul meu de vedere, binenteles). Sa traiesti frumos nu e un deziderat decat pentru putini oameni in ziua de azi. Cred ca fix asta face diferenta. Sa traiesti frumos inseamna sa ajungi sa te accepti asa cum esti si sa iubesti oamenii pentru ceea ce sunt si nu pentru ce ai vrea sa fie. Si sa-ti cresti copiii sa devina oameni frumosi, care nici nu incearca sa se minta. La multi ani dragilor de ce vreti voi (valentains, dragobete, ziua sfantului duh)!

Liber in gandire vs. libertin

M-am cam saturat sa vad ca lumea confunda libertatea in gandire cu idea de libertin. Sau cu tenta de promiscuitate asociata ciudat libertatii in gandire. Faptul ca accepti ca altii pot face ce vor si ce le convine atat timp cat nu deranjeaza pe altii nu inseamna ca esti o femeie usoara, usuratica sau cum vreti sa-i spuneti. Daca fac glume fara perdea nu inseamna ca ma bag in pat cu vreo 3 zdrahoni si 5 gagici siliconate. De ce oamenii incurca astea doua notiuni? Lipsa de educatie, cultura, informatie? Trebuie sa recunosc ca nu ma aflu nici pe departe pe nivelul de cunostinte pe care as vrea; dar asta sper sa fie o chestie de timp si de vointa. Ca pot si singura sa observ in societate lipsa de interes pentru dezvoltarea intelectului este adevarat. Si trist. Dar m-am saturat de ipocrizia celor care vin la mine fix pentru ca-s libera in gandire si le inteleg si pornirile mai putin crestinesti si apoi tind sa creada ca fac orgi cu negri :))) Doar recent am avut experienta neplacuta ca unul dintre oamenii pe care-i consideram apropiati sa fie orbit de gelozie si redus la nivel de vita de presiunea vintrelor. Si uite asa, desi consider fidelitatea mea o obligatie intr-o eventuala relatie, unii oameni de langa mine se lasa imbatati de limbajul colorat si haios si de libertatea de gandire pe care mi-o permit si-si imagineaza versiunea romaneasca a Moulin Rouge-ului cu mine in rol principal.
2014 a inceput pentru mine frumos, alaturi de prieteni dragi, cu veselie si intelegere. Si sper ca anul asta sa imi permit sa simt, sa traiesc si sa experimentez. Iarasi va ganditi la prostii? Halal. Eu vorbeam de experiente ale sufletului si mintii, corpul are nevoile lui dar nu se pot compara cu cele ale mintii.
Asa ca va doresc un an nou mai imbelsugat si mai liber....in gandire! :P

Ce simpatica e viata asta cateodata...asculti o melodie pe repeat........pana ajung sa faca copii nostrii dinti. Doar ca atata exactitate n-am pomenit - credeam ca copii e doar la plural ca asa mergea mai bine melodia :) :) 

Melodia insa este la fel de frumoasa, melodioasa si expresiva ca la prima auditie. Pentru asta tre sa multumim maestrului Tudor Gheorghe si orchestrei care-l acompaniaza.