Stiti cum scrie in revistele de scandal? "aceste articole sunt pamflete si trebuiesc tratate ca atare" - asa vroiam si eu sa scriu pe blog. Apoi m-am razgandit; de ce sa ma obosesc? Pana la urma cred ca e evident ca fac misto, de cine si cand doresc. Asta e frumusetea blogului, nu?
Astazi ma gandeam, ca oricat de puternic ai fi, exista lupte pe care le pierzi mereu, in care este evident ca intrii fara arme si in cursul carora tot speri sa te redresezi. Nici vorba de victorie, macar o predare avantajoasa poti spera. Aceste lupte lasa urme grele, urme ce se adancesc in timp si afecteaza si pe altii. Uneori aceste urme se estompeaza aparent, insa este imposibil sa faci abstractie de ele.
Urmele mele? Hmmmm, prea multe pt a avea timp si chef sa le insir. Dar sper sa le duc in viata cu mandrie, normalitate si fara ipocrizie. Zic sper, ca pana la urma chiar si eu sunt om. Un om pe care cei din jur il considera inteligent, bun si corect. Un om care insa are meschinariile sale si defecte precum si calitati. Un om care intr-un moment al vietii sale s-a trezit intre ipocriti, meschini si oameni mici; un om care abia incepe sa respire aer curat si care incearca cu disperare sa-si ierte esecurile mult prea naive. Si un om care refuza cu incapatanare sa cedeze, sa se transforme in ceea ce uraste. Probabil ca un om care are nevoie de timp. Si de iertare de sine.
Sau, cine stie?!, poate doar un alt om mic si meschin care are impresii de om deosebit. :D
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
...doar ca un fapt uman. Pana la urma toti suntem niste oameni de pe lumea asta. Inca unul. Ca si comentariu la pamflet, sper sa nu ajungi.... Când pruncul te-a intrebat cine e în oglinda, i-ai răspuns : tu ...cumva în mintea aia obosită ai inţeles că nu e bine ....instinctiv...ai corectat....: “nu, mamă, e imaginea ta”. Tu esti mult mai mult decât carnea aranjată într-un sistem. Da, tu ai inimă, sufleţelul mamei.
Incerc să îmi imaginez cum este să cresti în afara unei tradiţii seci, plină de sloganuri. Îţi bagă mâna pe gât şi te întorc pe dos ca pe o mănuşă şi numesc asta „pregătire pentru viaţă”. Ţâţele mamelor mustesc de ipocrizie şi făţărnicie. Un întuneric cotidian în care sting sufletele copiilor, ca şi cum ar strivi o ţigară în scrumieră. A nu uita scopul si sensul unei vieti umane.
ps. scuze daca logica lipsa a semanticii.
ps. scuze daca logica lipsa a semnaticii nu face inteleasa anonimia....
Nu e cazul de scuze, nu am stomacul sensibil. Ipocriti suntem toti pana la urma, intr-o masura mai mare sau mai mica....doar ca unii depasesc orice limita. Sloganurile nu au lipsit nicicand; si eu ma intreb cum ar fi sa crestem liberi de orice idee preconceputa si fara de limitele sloganurilor si a "ce e mai bine"....
interesant cum ....feminitatea, nu e ceva de posedat, e ceva care vine pur si simplu si vine mereu cu provocarea propriei tale identitati. mesajul ei e clar - daca eu nu as fi, tu nu ai exista. fata de asemenea forta nu poti avea decit respect si deschidere. si toate lucrurile raman misterioase si posibile cu fulgerarea mereu prezenta a unei seceri deasupra capului, uneori mai aproape, alteori mai departe....si eterna promisiune a intregului.
de fapt, nu promisiune, ci chiar fapt....numai ca iti trebuie mare putere sa te recunosti mereu intreg, sa intelegi ca nu exista nimic predefinit, nu exista adevaruri, suferinta, ci toate astea, toate sunt de fapt arhetipuri vibrande chiar si timpul si spatiul sunt interioarele constiintei.
am nimerit pe blogul tau....asa...cautand cu totul si cu totul altceva. dar....nu am uitat ce inseamna sa simti devenirea, ca si mama. ceea ce eu am inteles, posibil sa nu corespunda cu ceea ce ai scris, dar, cu siguranta, eu, Sarah, apreciez puterea deciziei pe care ai luat-o. Am lasat semn.
Trimiteți un comentariu