Nu sunt credincioasa si nici preamergatoare la biserica. Cred doar in dumnezeu. Nu ma impresioneaza decat rareori preotii si icoanele. Dar cateodata, seara, imi spun si eu rugaciunea. Uneori o spun impreuna cu fi-miu. El rosteste mai incet si mai pocit, dar la fel de sigur si sincer. Asta seara a adormit inainte de a ma gandi eu sa ma rog. Si, pentru o secunda, m-am concentrat mai mult pe versuri decat pe muzica. Adica n-am mai fost atenta sa repete dupa mine si pur si simplu am rostit. Si m-am cutremurat. Rostim cu usurinta “faca-se voia ta, vina imparatia ta” atunci cand stim ca e mai comod sa facem voia noastra si sa alegem imparatia noastra. Ca e mai simplu sa fugim, sa ne prefacem ca nu existam. Si uite asa ajungem sa ne rugam degeaba. Pai imparatia lui dumnezeu nu se refera la iubire? Si noi nu ne iubim pe noi insine? Hilar si trist. E un fel de faca-se voia ta numai daca e la fel cu a mea. Si vie imparatia ta ca e tot ca mine. Sunt adevaruri pe care nu le poti ignora in viata. Aud des “cum o vrea dumnezeu”, insa se poate traduce “sa fie cum vrem noi”. Iarasi trist. Trist pentru ca ajungem sa calcam iubirea in picioare, sa ne stergem pe ghete cu sinceritatea si sa ne batem joc de adevar. Am multi prieteni. Sunt sinceri. Asta este motivul pentru care ii iubesc. Unii vor sa-mi bage mintile in cap, altii sunt sigura ca vor sa ma invete de bine. Toti imi doresc binele si vor sa ma vada zambind. Le multumesc din suflet. Dar mintile nu tin loc de suflet si nici zambetul nu tine loc de fericire. Am ajuns sa ma indoiesc sincer de posibilitatea de a fi fericit in lumea asta; cel putin daca te duce capul. Adevarat spus “fericiti cei saraci cu duhul”. Si prefer mereu, ma incapatanez cu masochism sa prefer bogata cu duhul si fericita in profunda mea nefericire. Ma contrazic? Ce ziceti, nu mai intelegeti nimic?!? Uooof, cum sa explic? Asta seara, desi nu-s melancolica, am rostit o simpla rugaciune si am simtit un adevar. Si m-am cutremurat. Asa ca sper sa imi iarte mie greselile mele si sa se faca voia lui. Pentru ca, oricat de putin m-as iubi pe mine insami, exista un singur lucru pe care-l iubesc cu adevarat. Si ii multumesc ca, desi m-a trimis in pustiu si am incercat cu varful degetelor si simturilor iadul, credinta mea a ramas mai puternica si mai hotarata ca niciodata. Si chiar de trebuie sa renunti in viata la lucrurile pe care nu le-ai avut cu adevarat niciodata, trebuie mereu sa crezi ca o usa inchisa deschide alta si un sut in fund e un pas inainte. Doar ca-s un pic confuza si nu stiu, de data asta, de care parte a bocancului ma aflu.