Ie greu

E greu dom'le sa mananci naftalina cand te furnica stomacul. E greu sa te pastrezi lucid cand imaginatia zboara ca o pasare maiastra. E greu sa-ti bagi mintile in cap cand e de ajuns o urma de parfum, un gest si simti ca te lasa genunchii. Bine, ai mei ma lasa ca nu ma mai suporta, dar totusi....
Nu poti sa lasi imaginatia sa bata statistica, ai fi un bou. Sau vaca, in functie de caz. Uneori e greu sa-ti vezi de treaba ta cand te mistuie focurile iadului. Si parca, ca un facut, ai impresia ca iti scapa corpul de sub autocontrolul bine invatat si executat. Nici macar poker-face-ul nu te mai ajuta si-ti iesi din minti fara sa ai de ce, fara sa ai voie si fara nici macar sa fie cazul. Imaginatia face echipa grozava cu maruntaiele tale si te reduc la o varsta pe care o uitasei de mult, te inteapa si indeamna sa uiti de statistici, sa-ti bagi pula-n ea de luciditate, sa arati des'tu din mijloc constiintei si sa-ti lasi imbecilitatea sa-si satisfaca mofturile.
Nu cred ca suntem vreodata maturi suficient pentru a manca naftalina. Poate suntem macar ipocriti si lucizi si ne prefacem bine, ne repetam lipsa de aparare si artificiile cu asa un zel incat speram sa ne creada ceilalti. Si tragi cu dintii si cu ultimele puteri de speranta ca iti joci suficient de bine rolul ca celalalt sa nu observe ca toata apararea ta se reduce de fapt la statica lui. Sau ei. Si reusesti cumva sa-ti repeti obsesiv si constant ca totul trece, ca luciditatea te-a ajutat intotdeauna, ca focurile ard si lasa scrum in urma lor, ca nu esti vita si ca de data asta poti fenta abatorul. Desi te-ai desfata auzindu-ti sangele curgand din jugulara, te-ai tavali si ti-ai rascoli si cele mai ascunse maruntaie, te-ai taia si te-ai face singur carnati, toba, ...ce mai, the works. Pomana porcului. Si-apoi te trezesti si iti intalnesti scheletii din dulap, ii imbratisezi suav si-i lasi sa-ti explice de ce sunt mereu acolo pentru tine, de ce inca le lasi un raft sa bantuie in voie, de ce nu te-au ajutat niciodata maruntaiele, de ce linia dintre senzual si grotesc e asa de subtire si mai ales, de ce focul se opreste de obicei doar cand intalneste o prapastie. Si-atunci iti iei frumos scheletii de manutze, iti faci curaj si-ti scuipi in san, iti bagi capul in congelator si pleci navigand pe furtunile din sufletul tau, sperand la zile mai senine si ape mai calde. Si-ncerci sa omori si acea mica bucatica din tine care mai simte in pula mea ceva! Ca asta inseamna sa fi matur si responsabil. Si in tot acest proces, te chinui ca o furnica incercand sa cari prea multe si te apuca dracii pe faptul ca exista ala sau aia de ti-a trimis linistea la plimbare. Si iti doresti sa-i fiarba sangele la fel de tare si sa-i iasa pe nas existenta. Si realizezi ca pui paie pe un foc ce n-are voie sa arda. Si ajungi sa-ti doresti sa nu existe focul si tu sa ramai un biet naiv visator, un muritor cu ifose si imaginatie bogata. Preferi sa fi (cum dracu' s-o scrie) o laba trista si lucida. Si "ie" greu!